​​Succedarea secvenţelor existenţiale aparent identice dar care stau sub semnul diversităţii susţin formula compoziţională fundamentată pe elemente repetitive ce par asemănătoare dar în fapt fiecare componentă este tratată individual posedând un conţinut distinct în raport cu celelalte. Din punct de vedere formal, pătratul este o figură antidinamică şi susţine la nivel ideatic oprirea, solidificarea şi clipa smulsa. Pătratele “locuite” de obiecte înmagazineaza confesiuni codificate, cele goale marcând inefabilul, neputinţa comunicării sau absenţa vreunui eveniment psihologic notabil.Unele piese sunt concepute în formă de casete care se deschid, altele lasă impresia că se deschid privirilor curioase dar nu o fac pentru a potenţa echivocul şi inaccesibilitatea mărturisilor. Funcţionalitatea de a se deschide şi închide cu care am înzestrat unele lucrări constituie o trimitere la cutie care la rându-i este “un simbol feminin interpretat ca o imagine a inconştientului, cutia conţinând întotdeauna un secret: închide în ea şi desparte de lume ceea ce este pretios, fragil sau periculos.”Registrul iconografic nu rezumă doar universul personal ci şi cel familial prin inserţia fotografiior de familie care implică un gest de recuperare a memoriei şi descrie dorinţa de permanentizare a unei amintiri. Desfăşurarea liniară a compoziţiei şi nostalgia trecutului conturează metaforic un destin în a cărui devenire asimilează destinele ascendenţilor spre a se autodefini. Aluzia la senzualitate, la ideea feminităţii se cristalizează prin integrarea unor mici obiecte –sticluţe de parfum-, obiecte care predispun la o meditaţie asupra propriei condiţii care este la fel de efemeră ca mireasma pe care o conţin..

Gaura de cheie este mijlocul prin care pot fi vazută si prin care pot vedea, este o modalitate de a mă pune în relaţie cu necunoscutul şi de a lansa o provocare privitorului spre a comite indiscreţia de a iscodi pentru a descoperi intimităţi ascunse; permite investigarea secretelor, dar totodata o limiteaza revelând doar parţial realitatea, fapt ce produce o mistificare a ei şi amplifică misterul intimităţilor sufleteşti la care face referire şi Ortega y Gasset:”Acel eu, pe care concetăţenii mei îl numesc Domnul Cutare şi care sunt eu însumi are şi pentru mine, în definitiv, aceleaşi secrete ca şi pentru ei. Şi viceversa: despre ceilalţi oameni şi despre lucruri nu am cunoştinţe mai puţin directe decat despre mine însumi. Aşa cum luna îmi arată doar palidu-i umar astral, eul meu este un trecator mascat, care trece prin faţa cunoaşterii mele, lăsându-mă sa-i văd doar spinarea acoperită de stofa unei mantii.”
Am,,învechit” lemnul prin patină şi am adăugat obiecte ce au suferit uzura timpului spre a da o notă sentimentală: sunt obiecte învechite dar pastrate, prin urmare preţuite, ele posedând o istorie ce declanşeaza amintiri, emoţii, trăiri sufleteşti.

                                                                                                               Laura Teculescu​