​

​Jurnalul releva amprenta individualitatii, putand deveni instrumentul decodificarii universului launtric al autorului sau; reprezinta o arhivare, ierarhizare si autoanalizare a evenimentelor trecute, strict personale, este un recurs la memorie, afect si subiectivitate spre a iscodi in propria existenta; este o forma de materializare a gandului nespus, prin aceasta devenind expresia sinceritatii si intimitatii ascunse dezvaluite siesi si altora, deoarece prin existenta sa, jurnalul implica si o potentiala Alteritate prin posibilitatea lecturarii lui. Prevalandu-ma de aspectele particulare ale acestui tip de manuscris am apelat la ideea de jurnal spre a lansa o interogare lirica asupra propriei identitati prin intermediul obiectelor ce poseda incarcaturi semantice care eludeaza descriptivul sau narativul. Astfel a luat nastere un jurnal metaforic​  ​ce include in paginile sale fragmente disparate ale unei realitati exterioare care prin acumulare creioneaza autoportretul meu interior.

Piesele constitutive formeaza un ansamblu de reliefuri seriale ce se desfasoara sub forma unui traiect liniar-vertical sau orizontal – in vederea configurarii unui spatiu initiatic care prin parcurgerea de catre privitor duce la revelarea progresiva a eului meu interior. Mi-am impus o simplificare a limbajului formal utilizand procedeul repetitiei: un modul de baza -patratul- este multiplicat si combinat in toate modalitatile posibile, rezultand piese de dimensiuni si forme cvasi-identice dispuse la distante egale una fata de cealalta.

Tatonarile mele se inscriu tangential in filiatia artei lui On Kawara, artist american de origine japoneza; asemeni lui mi-am propus sa  materializez in forme repetitive actele esentiale ale vietii umane.De inspiratie conceptualista, proiectul sau artistic s-a concretizat in lucrari axate pe o idee: Date pictate (tablouri monocrome in centrul carora este inscrisa cu alb, in limba tarii unde au fost pictate, ziua,luna si anul in curs), Coduri (serii de linii orizontale multicolore, desenate tremurat spre a simula semne lingvistice).

Demersul autobiografic pe care l-am propus marcheaza similitudini mai pregnante cu instalatia fotografica a lui Sophie Calle care combina particularitatile si specificul albumului de fotografii, al fotografiei comentate, al jurnalului si al autobiografiei.”Cazul exemplar al caracterului autobiografic al lucrarilor lui Sophie Calle este acea autobiografie fictiva ce a aparut sub titlul Povesti adevarate si in care artista comenteaza pe baza unei fotografii sau a unei inregistrari,evenimentele importante din viata ei. Eul povesteste o intamplare la care nu participa doar accidental, ci este prezent in acelasi timp ca autor, ca personaj principal si ca povestitor la persoana I singular”. Desi gestul creatiei lui Sophie Calle nu se focalizeaza pe materie, pe opera finita sau de realizat, apar convergente cu viziunea mea datorita unor intentii analoage ce rezida in povestirea propriei vieti prin intermediul fotografiilor. Chiar daca optiunea stilistica difera, aparitia eului ca discurs,problema identitatii,care pe parcursul receptarii se dezvaluie ca fiind un subiect care vede si totodata obiect ce este expus privirii, determina o fuziune la nivel ideatic cu creatia artistei mentionate anterior.O alta analogie se stabileste prin natura voyeurista a actului artistic-ma refer la ipostaza in care ma aflu privind prin gaura cheii, a privitorului care pentru a interactiona trebuie sa faca acelasi lucru si la situatia artistei Sophie Calle care se va angaja ca menajera spre a putea patrunde in sfera cvasi-personala a oaspetilor hotelului, desigur in lipsa acestora. Interesul ei se canalizeaza in directia fotografierii lucrurilor lor.”care nu reprezinta doar semnificantii unor seminificati absenti,adica adica nu dau doar posibilitatea de a ne imagina proprietarii lor,ci pot servi perfect la teserea de povesti.”Tema dialecticii absentei si prezentei se dezvolta in lucrarea mea intitulata File de jurnal prin obiectele personale care devin un surogat al eului,imi puncteaza absenta dar in acelasi timp vorbesc despre mine.Obiectele sunt fragmente selectate din cotidian pentru a deveni pretextul construirii imaginii eului si de a lansa intrebarea “cine este acest eu?”dublata intotdeauna si in mod necesar,de o alta:”este posibila cunoasterea celuilalt?”
   Fiecare piesa este o pagina de jurnal in care textul este substituit de obiecte si imagini a caror simbolistica e strict legata de descoperirea laturii criptice a subconstientului, de explorarea propriei psihologii. Fiecare fila contine povestea codificata a unei trairi, a unui eveniment emotional al vietii mele alcatuind un traseu ontologic, o incursiune in psihologia reflexiva a labirintului alambicat al sufletului.

​​

​Laura Teculescu